VREMEA. Circulație îngreunată pe autostrăzile A1 și A2, din cauza zăpezii și a poleiului. În București ninge

VREMEA. Circulație îngreunată pe autostrăzile A1 și A2, din cauza zăpezii și a poleiului. În București ninge
Publicat: 25/10/2014, 19:22

Potrivit Centrului Infotrafic din Poliția Română, pe autostrada A1 București – Pitești ninge viscolit, iar între kilometrii 11 și 36, stratul de zăpadă măsoară unu-doi centimetri.

Pe autostrada A2 București – Constanța, ninge viscolit între kilometrii 12 și 105, iar din cauza carosabilului ud și a temperaturilor în scădere, s-a format polei.

Mașinile care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă nu pot circula pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, potrivit prevederilor legale. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate și cu dispozitive antiderapante.

Pentru neechiparea corespunzătoare a mașinii se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este între nouă și 20 de puncte, respectiv între 810 de lei și 1.800 de lei.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată țara vor fi precipitații mixte și intensificări ale vântului.

În sudul țării și în special în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași, ploile se pot transforma în lapoviță și ninsoare.

Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul țării și pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri...
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni